Helliu to ya all.
Well , sincera sa fiu nu m-ash mai fi intors , sa scriu ...
franturi de idei si adieri de sentimente din furtuna mea de viatza, dar un bun prieten mi-a sugerat sa-mi mai deschid putin blogul ,
sa mai las si pe aici cate ceva din zbuciumurile mele de toate zilele , si sincer...
cred ca o voi face.
De ce? Simplu. De Yahoo Messenger m-am plictisit , hi5-ul mi-a mancat viata si nervii destul , Deviant Artul inca este o pasiune ,
dar o pasiune tragic de mancatoare de vreme [ore fugite de la scoala ... ca sa ce?... ca sa vad ce print mi-a mai fost cumparat].
Ok ! That's over... got some more important things to do with my time.
Nu stiu de ce am ajuns sa spun asta la 3 zile dupa ce am facut 18 ani.
Eu nu simt nici o schimbare ,
poate doar capul spart intr-o prietena si nemaivazuta betie de atunci.
Dar sunt chestii vesele , vorba prieteniilor "once in a life time you're doin' eighteen" ,
well , slava domnului , ca nu ash mai rezista la un majorat nici eu nici casa mea :))
Revenim , nu inteleg de ce m-am scchimbat ,
poate doar am stat mult prea mult cu ochii atintiti pe perete , sperand ca imi voi regasi gandurile , si imi voi repescui franturile de trairi.
Dar sunt duse , toate sunt duse , ma uit in urma , si nu vad nimic.
Ma vad pe mine , asa cum eram atunci , dar dintr-un anume motiv nu imi inteleg aluziile si aspiratiile din acea perioada.
Eram eu sau nu eram eu.
Ciudat este ca nu ma simt ca si cum as fi fost eu.
Am tzopait prin archive ,
sa ma uit ,
sa vad ,
sa imi amintesc ,
ce era in capul meu ,
ce anume din inocenta
era inca exprimata subtil in afara.
Eram inocenta ,
poate ...
dar...
insa...
cautam iar doar niste motive.
Motive ca sa ce?
Vreau sa ma omor, sa imi sec fiinta de anumite trairi ,
sa ma intorc in acea minte finutza si inocenta.
Eram visatoare , sau eram doar neexperimentata?
Nu stiu , va intreb pe voi , eu nu ma mai stiu , am avut dureroasa panorama de a ma privi numai din interior. Nu ma pot detasa de ceea ce sunt , dar inca imi amintesc haioasele porniri de rebelitate si atomicele porniri de fericire.
Erau momente de orbire totala ,
zburam , pe o baza inexistenta si pe niste fire imaginare ,
dar zburam
, eram in aer ,
eram eu ,
dar carapacea nu conta.
Chestia asta cu "carapacea" m-a obsedat mereu.
Ma va obseda intotdeauna.
Atat de mult am vrut sa calc oamenii in picioare pt aceste obsesii si dorinte fizice.
De ce?
Poate sunt si eu la fel...
dar ii vroiam tarati la pamant ,
vroiam s ale arat cat de usor te poti duce "draqu" luandu-te dupa o aparenta.
Dar am incercat atat de mult sa joc acest rol , ajunsesem o parte din el ,
ajunsese o parte din mine...
si ceva s-a stricat.
Nu zic ca as fi fost Sf Maria ,
dar eram mai buna ,
mai dulce ,
mai onesta si mai sincera.
Acum ador sa fiu persoana rea ,
sa ii vad cat se chinuie sa ma atinga si sa nu reuseasca ,
sa arunce cu insulte , sa incerce sa ma doboare de pe piedestalul ridicat de mine.
Si iar ajungem la fantasme. Poate am tot alergat dupa fantasme , poate ele erau reale si numai eu le consideram niste fantasme.
M-am considerat mereu puternica , curajoasa , tare pe interior ...
maybe I was wrong..
poate de aceea fug de la o persoana la alta.
Cunoasterea omului ii descopera punctele sensibile ,
si sa fim seriosi ...
cine le vrea descoperite?
Am avut atatea momente de izbire de ziduri ,
izbit co toata forta ,
izbit cum n-am crezut ca ash putea sa ma izbesc .
Am urat acele perioade ,
le-am vrut sterse pe veci , disparute , dar cum acest lucru nu se poate
... le-am ingropat.
Mai adanc si mai vesnic decat se poate ingropa o fosila in neantul oceanului. Dar exact ca acea fosila ,
valurile si curentele dezgroapa , strat dupa strat ... tot vor ajunge la suprafata , cu cat le ingropi mai mult , cu atat vor iesi mai usor. Iar in momentul in care sunt iar sus ... vei avea puterea sa le mai ingropi?
Nu stiu... eu nu am mai avut acea putere, credeam ca este acolo , inlantuita si controlata de mine. Se pare ca nu este , si i-ar m-am dus purtata de propriile pareri.
Poate trebuia sa ii ascult ..
mai mult..
mai putin...
mereu am fugit de opiniile celor care ma cunosc si care tin la mine
... nu stiu de ce ...
dar am facut-o.
Imi este rusine sa recunosc asta , mereu am preferat sa ma pocnesc singura de acel prag ,
a fost folositor , prefer sa ma ranesc singura decat sa nu aflu profunzimea acelei trairi.
Dar imi pare rau , si nu pentru mine , pentru ei
, trebuia sa le acord acel respect , am fost mult prea incapatanata.
Cu un simplu "scuza-ma"
nu prea reusesti sa rezolvi ceva.
fata de ei , poate ! Fata de tine... NU
Iti crapa .. obrazul ,
fata , mandria ,
rusinea ...
te afunzi in disgratia fata de tine.
Preferai sa te vezi altfel , preferai sa te uiti in urma si sa nu iti fie rusine , asai?
Am preferat mereu asta , m-am autoanalizat de atatea ori , ca nici nu mai stiu pe ce lume traiesc...
"fac bine?" "nu fac bine..." "am spus ceva prost" "ce parere are de mine" "mi-am stricat acoperirea" "am exagerat din nou" "nu meritau sa le vorbesc asa"
...."de ce am facut asta?" ....
"de ce am spus asta?" ....
" de ce nu ma pot stapani?" ....
"de ce nu ma plac asa cum sunt?" ....
FIINDCA NU ESTI TU
O faci doar ca sa le schimbi parerea ,
ajung sa tina la tine ,
vrei sa-i vezi urandu-te....
te urasc ... vrei sa le demonstrezi ca esti ca inainte....
dar oare mai esti?
De ce ..
prea multe intrebari ...
prea seci raspunsuri ....
prea multe motive , prea multe minciuni ,
prea multe aparente.
Te vei pierde printre ele ...
si la sfarsit vei urla la ei , ca este vina lor ,
numai a lor ca te-au fortat sa faci asta ...
dar oare au facut-o?
Nu
Oare ai facut-o tu?
Da...
Te vei autoanaliza in continuare ...
iti este frica ... imi ste frica ...
sa ma uit in urma , si sa vad ca o iau in regres.
Nu vreau regresul ,
nu vreau sa mai cad din nou , si nu din cauza CUIVA ...
nu am cazut niciodata din cauza cuiva !
Totul este din cauza mea
, fiindca se dezgroapa
si se reingroapa ,
nu le pot birui ,
dar nici nu le pot da drumul.
Sunt ale mele , sunt trairile care imi ingroapa golul ,
le vreau acolo fiindca tot acolo au fost cand am cautat ceva n intunericul meu , erau acolo , si imi defineau fiinta.
In singuratate si neant ,
erau acolo , atarnand , arzand ,
zdrobind si urland.. erau ,
si au ramas, mi-e frica sa le dau drumul ,
daca ma voi evapora o data cu ele ,
nu le vreau scoase ,
nu le vreau biruite , le vreau la fel , semi degropate ....
Ook , gata pt azi , deja am o stare proasta si nu vreau sa ma creada lumea nebuna de-a binelea.
Besides ,
persoana care m-a rugat sa mai scriu ...
este un prieten pe cinste ,
ii multumesc de idee, sper sa nu citeasca ce am scris :))
mie imi este frica sa recitesc
Take a look la videoclipul si melodia mea preferata:
Take a look la videoclipul si melodia mea preferata:
Ma duc sa mai invatz la biologie ,
v-am pupat , multumesc daca ati reusit sa cititi 2-3 randuri din nebunia mea >:D<
Kalypso,
13 Martie 18:18
